Din camerele cu tavanele boltite,
Privesc la noi cei ce cu cărțile deschise
La litere ce nu se știu citite de-ori și cine,
Veghează-ntruna, a noastre vieți evoluționiste.
Și râd și plâng...
Se mai îndeamnă între ei din când în când,
Că nu mai au curaj săracii,
Când văd că-n oameni intră-ntruna dracii.
Doar Unul, mai slăbuț și mai golaș, dintr-o absidă,
Privea de pe-a Lui cruce, pân' la noi cu milă,
Și se gândea și El săracu'
Cum poate să mai facă, să ierte lumea întreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu